Când Raluca a apelat la noi, era foarte frustrată… deși înțelegea multe cuvinte și expresii în limba germană, chiar și cele rostite de vorbitori nativi ai limbii gemane, totuși se bloca de fiecare dată când încerca să formuleze o propoziție.
„Mi-e teamă”, spunea ea și privea lipsită de speranță. Teama Ralucăi era că va face greșeli și că inevitabil cei din jur vor râde de ea și o vor evita pe viitor.
Ambițioasă din fire, Raluca și-a dorit o viață mai bună. De aceea s-a mutat în Germania la finalul anului 2019, plină de speranță. Își dorea să înceapă prin a îngriji persoane vârstnice, urmând ca apoi să practice meseria învățată în România, cea de educator.
Pentru a putea fi angajată pe un astfel de post, Raluca avea nevoie de un nivel avansat de limba germană, dar parcă toate eforturile îi erau în zadar. Nu reușea să acumuleze noi cunoștințe.
Nu și-a pierdut însă niciodată ambiția. Încă de la înscrierea la cursurile noastre, a fost foarte preocupată să progreseze rapid, participând activ la conversațiile la nivel de grup, luându-și notițe cu sârguință și cerând mereu teme în plus de la profesorul de curs.
După o scurtă perioadă, în care a participat la cursul online de limba germană, nivelul ei de comunicare se îmbunătățise considerabil, iar Raluca devenea tot mai încrezătoare în forțele proprii, depunându-și deja CV-ul la locuri de muncă mai bine plătite.
Raluca este un exemplu dintre sutele de cursanți care au reușit să învețe limba germană în cadrul școlii noastre online de limbi străine. Dacă și tu dorești să progresezi în vorbirea în limba germană, te așteptăm la cursurile noastre online!
Formăm o nouă grupă de începători cu orar lunea și miercurea între orele 18:00 și 19:30 orele Germaniei cu maxim 5 participanți, pentru eficiență maximă.
LinguAcademy, de 4 ani, cu entuziasm în sprijinul românilor de pretutindeni!
Leave A Comment